SACRUL ŞI PROFANUL

SACRUL ŞI PROFANUL

Cuvintele ce ne sunt aruncate la modul absolut nesimţit ar vrea să spună multe, dar timpul, în imensa lui textură, nu le lasă. Însă, având răspândaci dibaci în ale oratoriei postdecembriste cu moştenire real stalinistă, cuvintele îşi fac simţită prezenţa dincolo de raţiunile noastre asemeni unor unghii încarnate în carnea tăbăcită de prostie a românului de rând.

            În fond, să nu uităm aspectele esenţiale ale românismului postdecembrist. Analfabetismul s-a înrădăcinat cu „ajutor” în intelectualul de tip nou în ideea unui control cvasiabsolut al maselor. Nonsensul şi-a găsit abia acum raţiunea de a exista. Comunismul, nereuşind să distrugă dizidenţa, democraţia cu parfum de securitate a prins aripi într-un ambient perfect. Românaşul de rând dorea să respire liber la fel cum o vacă îşi permite să se balige cu nonşalanţă  în mijlocul oricărei şosele judeţene. Astfel, românaşul de rând a primit ceea ce îşi dorea atât de mult… a primit dreptul la dezinterie verbală cu valenţe de zero la pătrat, a primit dreptul de a crede că poate face ce doreşte atâta timp cât are drept de vot, a primit dreptul să stea umil în patru labe, a primit dreptul să se autobatjocorească.

            Interesant este însă faptul că natura cuvântului „drept” are altă conotaţie pentru bietul român. Cum spune românul asezonat ca imbecil de democraţia atât de larg dăruită lui, acestui biet individ ce a stat 40 de ani într-o cuşcă acoperită de propria lui indiferenţă: Apoi dacă acum ne este greu, lăsăm că trece până la urmă şi ne va fi mai bine.

            Domnilor, această propoziţie musteşte de infantilism. Ne este greu, dar până la urmă ne va fi mai bine… De unde, domnule, atâta bine când nonsensul este tangibil la fiecare pas?! De unde atâta pustiu de bine când în România intelectualii ies pe bandă rulantă din universităţi răsărite din foste agenţii de voiaj?! Îşi doreşte inconştientul ăsta de român să trăiască bine în contextul în care arată atât de bine încât parcă ar fi viu?! Haideti, să fim serioşi măcar o dată la 20 de ani dacă altfel nu mai este posibil, ce spuneţi?! Incompetenţa românească a ajuns la apogeu. Cred că ar cam fi cazul să ne trezim la o realitate general valabilă deoarece treptat, treptat ne mor valorile şi odată cu ei însăşi entitatea noastră naţională se duce în neant. Ajungem la cheremul unui matelot cu antecedente de beţiv să ne impună cultură, să ne extermineze şcoala, să ne scuipe sănătatea, să ne înfiereze dreptul la liberul arbitru utilizând ţâţismele lui de intelectual corigent la limba română. Oameni buni: Ajunge!    

                Ajunge să mai îndurăm umilinţa din partea unor UTC-işti detestaţi atât de acerb în vremea tinereţii lor, care acum au posibilitatea de a se răsfrânge cu duritate nonimaginativă asupra noastră. Ne-am săturat de cocalari, cum ne-am săturat de coşmarul fiecărei zile care nu mai ştii ce îţi aduce. Ne-am săturat să fim scuipaţi în faţă de fiecare analfabet căruia statul îi conferă dreptul de a fura liber cot la cot cu el. Ne-am săturat să fim un popor de robi în propria noastra ţară. Măcar acum - după 20 de ani de absurditate - abandonaţi obtuzitatea indusă de sloganul „Să trăiţi (mai) bine!”.

 Redefiniţi-vă priorităţile în loc să staţi să vă plângeţi de milă la lumina obscură generată de gunoaiele ce ne conduc!

Ne-am săturat să fim loviţi mereu cu televizorul tembel pe acorduri îngălate de guţă, salam şi alte mezeluri. Sunt scârbit de cei 20 de ani în care „ilici” şi cei din pasul 2 au furat inclusiv capacele de la toaletele publice. Mi-e groază la gândul că în 5 ani România va fi un mare coş de gunoi în care Vestul îşi va turna deşertăciunea. Domnilor! România este deja, prin grija voastră, un mare coş de gunoi !

Celor ce conduc pentru buzunarul lor, le pun întrebarea: Când nu va mai fi nimic de furat, ce veţi face? Când tot ce va rămâne va fi un vast deşert, ce ne veţi mai lua?

Aţi topit totul ca nişte lăcuste flămânde şi acum vreţi să ne luaţi aerul din plămâni. Se întoarce Seniorul în pământ de durere şi ruşine că toată suferinţa lui de 17 ani prin lagărele comuniste aţi aruncat-o la gunoi!

Tot sângele scurs, toată suferinţa unor oameni ce au crezut în ţara asta pentru nimic! Pentru ce?! „Ilici”, ai mâinile pline de sânge şi dormi bine, nu?! Nu te bântuie nici o victimă a mineriadei?! Nimic?! Nici un chip de copil ce nu pricepe de ce tati a murit acolo?

Dar morţii de la Timişoara? Unde sunt vinovaţii, „ilici”? Dorm bine mersi cu burta plină. Sunt afacerişti, miliardari, patroni de club.

Te întreb, vă întreb pe voi, aceia care au murit în munţi, la Sighet, Gherla, Poarta Albă, Capul Midia, oamenii ăia cu dinţii smulşi, îngropaţi în marginea canalului Dunăre-Marea Neagră, oamenii ăia nu vă bântuie nopţile?! Se pare că nu. Se pare că de 20 de ani luăm uitarea în braţe şi plecăm capul la fiecare miros fetid de canal şi mergem înainte. Suntem într-o hazna mare de tot, miroase dar ne place mirosul, îl aşteptăm, ne delectăm cu el în speranţa că poate ceva se va schimba. Ce să se schimbe?! Suntem ca nişte morţi programaţi să salutăm mortul de la timonă. Un mare Titanic ce se scufundă cu un cârmaci ce are apa până la genunchi. Trimitem în parlamentul european specii noi apărute în ceaţa postdecembristă: „vadim”, „gigi”, „eba”. Trei personaje care arată Europei unite  nebunia, cretinismul şi piţipoanca de Dâmboviţa. Trei, Doamne, şi toţi trei!.

Domnilor! Pe vremea abuziv împuşcatului, şcoala românească scotea genii pe bandă rulantă. Aţi reuşit să schimbaţi sensul, polaritatea! Acum şcoala scoate cretini pe bandă! Vă întrebaţi de ce?! Ascultaţi-l pe primul elev al ţării! Vă va lămuri el cum se ajunge barosan cu 5 clase.