LIBELULE

Astăzi am avut experienţa atingerii zborului de libelulă. Este fenomenal zborul perfect al acestei fiinţe care nu atinge niciun colţ al lumii fie ea virtuală sau pur autentic palpabilă. Pluteşte pur si simplu ca un simbol al perfectului, într-un univers al ei, tridimensional, în care suma tuturor lucrurilor se rotunjeşte cu exactitate matematica într-o crisalidă translucidă. Nicio definiţie de concept nu o poate atinge în forma ei pură. Pur si simplu pluteşte dincolo de timp, dincolo de esenţă, dincolo de imagini.

            Concretul, într-un rost de înţelegere oferit superficial, reprezintă doar un sfert de cheie desprins dintr-o realitate paralelă cu cea în care există acesta. Omul din mine nu a fost conceput sa existe singur. Coexista în fiecare dintre toti cei care se alătură zborului meu haotic printre rănduri. Pentru că, însăşi acest haotic ordonat al meu, reprezintă o predominantă a unei firi care nu şi-a găsit înca raţiunea propriilor sale aripi. Plâng printre rânduri. Inchipuie-ţi o libelula cu lacrimi în ochi….oare cum vine asta in faţa ochilor tăi închişi?! Ne-am obisnuit să trăim în spatele paşilor fiecaruia dintre noi, în timp ce proprii noştrii paşi ne sunt necunoscuţi. Avem înţelegere pentru sufletele lor dar uităm întotdeauna de ale noastre. Iubim cu intensitate pe celălalt, dar uităm să mai trăim şi pentru noi înşine. Afişăm forme de exprimare ideale, desi interiorul nostru se prabuşeş-te în noi înşine. Suntem dedicati pentru suferinţă în toate formele ei sufleteşti.

            Ştiţi cum parăseşte lumea asta o libelulă? Tandru, cu delicateţe, simplu. Nu atinge nicicând pământul, contopindu-se cu întreg cerul pe care la adorat toată existenţa ei efemeră. Devine parte din inima naturii. Perfecţiunea se întoarce în punctul de început.

                        Noi oamenii suntem fracţiuni de minute, încrestate în limbajul timpului ce se scurge imperturbabil, implacabil, către un nou început. Este un plus infinit care este înfiorător de ciclic. Şi trebuie să fie în de-a dreptul terifiant să te naşti libelulă de o mie de ori într-o secundă umană şi să părăseşti lumea ta după primul minut eminamente uman. Raţiunea de a exista dincolo de realitatea unei libelule se află în fiecare frântură  dintr-un minut caştigat peste cel acordat de către divinitate.

                        Suntem oameni şi trăim prin imaginea unor libelule. Viata este atât de frumoasă.