MEMORIA CARNALULUI

Nu îţi pot înţelege niciodată azimutul. Este parcă prea înalt pentru modul meu de a deşira raţiunea unei înălţimi. Înăltime din punct de vedere al altitutinii, sau înălţime din punct de vedere cerebral. Altitudinea poate cauza probleme destul de acute cerebralului prin privarea acestuia de gazul care ţine un organism în viaţa. Înălţimea dobândită prin numărul circumvoluţionilor poate dăuna şi ea din prisma primară. În cea de-a doua noţiune supusă înţelegerii, înălţimea dobândită prin acumulare de cunoştiinţe într-un timp delimitat, pune în mişcare agregatele, care, la rândul lor creeaza un prim precedent pentru primele denaturări senzoriale. Definite ca şi raţiuni ele sunt totuşi mici deviaţii de la ordinea firească a lucrurilor. Se manifestă asemeni unui alt Eu, mult mai precoc decât primul, deşi parte firească din întregul care generează iluzia. Aşadar, dintr-un alt punct de vedere, înălţimile se pot concretiza din punct de vedere viu, o continuare a cărnii, în timp ce teoria general valabilă şi foarte lesne întâlnită a iluziei este reprezentată de enunţarea ştiinţifică a termenului de geniu. Din prisma populară, exista acea zicală, potrivit căreia geniile( iluziile) se nasc nu se fac. Normal că se fac în contextul în care nu percepi valenţele ca simple scurcircuitări, care, din natura primului întreg nu sunt nimic altceva decât manifestări pur electrice. Însă, o idee mai pronunţată în lumea metafizică,deşi, în prima fază nu sunt procesate ca fiind sclipiri, tocmai din cauza prezenţei cărnii, ca fapt definitor în relaţia ei cu natura înconjurătoare. Însă, este chiar absurd să iei în considerare ideea că, un înveliş de carne are posibilitatea raţionării conştiente. Şi totuşi o are, nu din înţelegere pentru carne, ci din înţelegere pentru activitatea electrică. Electricitatea în forma ei cea mai barbară, creeaza viaţa. Dar acum să revenim la iluzie şi la carne ca azimuturi de tonalităţi diferite deşi parte a aceluiaşi întreg de sine stătător. Întotdeauna prin înţeles uman, carnea a fost percepută drept slăbiciunea tuturor lucrurilor, fie ele atât de natura vie cât şi culmea culmilor animală sau chiar materială. Posibilitatea de a demonstra abilităţile cognitive ale cărnii nu există. Singura abilitate a cărnii, este cea de regenerare. Însă regenerarea presupune o comandă care este coordonată dintr-un anumit for superior. Din cortex, pleacă informaţia spre sinapse, care la rândul lor trimit informaţia receptorilor. Aceştia din urmă îşi redirectionează informaţia direct celulelor care se ocupă exact cu abilitatea de regenerare a învelişului de carne. Deci din nou ajungem la aceeaşi concluzie menţionată anterior potrivit căreia învelişul exterior nu posedă raţiune de sine stătătoare. Iluzia, în schimb, deşi pleacă din radăcina unei mici nereguli senzoriale, are abilitatea de a se succeda, în sistem concentric într-o dezvoltare tot mai alerta până când îşi atinge un prag clar delimitat. Şi acum să ne imaginăm ce se petrece când aruncăm o piatra într-un lac. Se creează nişte cercuri în apă, unde de propagare  a apei sub influenţa masei corpului care a fost aruncat. Cerculeţele devin cercuri mijlocii, care apoi se dilată în dimensiuni, sfarşind a se disipa în cuprinsul apei. La fel Iluzia(geniul), îşi creează propriul său proces de propagare a întregului care îl susţine într-un al treilea Eu. Natura fiinţei umane obişnuite este duală asta presupunând partea carnală şi partea spirituală. Iluzia se genereaza voluntară, ca parte efectivă a spiritualului situat în cortex. Creierul este unitatea centrala a oricărui organism viu. Însă, acesta este elaborat ca o noţiune de sine stătătoare care are setările deja prestabilite. Deci creierul este factorul tuturor lucrurilor în timp ce carnea este cea care reţine în ansamblul său dualitatea. De acord până aici. Dar dacă capacitatea de regenerare a cărnii, nu face parte din prisma comandată din forul superior?