TU...FIINŢĂ

împietrit într-un tablou

pantoful tău

iubito

nu a atins nicicând podeaua noastră

căci oare cum ar putea o plăsmuire

să se îndrăgostească?

deşi pe buze îmi respiră încă

parfumul întrebării tale:

cum e posibil ca o femeie

să poată fi vândută

ca într-o licitaţie de tablouri?

tu nu te-ntrebi adesea

de ce tu eşti atât de reală

iar eu nu sunt nimic

decât doar închipuire?!

tocmai când îţi zărisem tulburarea

care îţi fremăta în palmele umede

tu mă priveai cu unica ta ureche

respirând prin ochiul care-ţi crescuse fără voia ta

în mijlocul frunţii

şi iată...

mă dezlipesc din imaginaţia ta cu grijă

să nu-ţi las amprenta unei amintiri amare

care ţi-ar mai putea pricinui necazuri

dar nu mă avânt încă să zbor

nu zbor niciodatä dimineaţa,

de frică să nu-mi îngheţe aripile acelea

nou nouţe pe care mi le-ai dăruit

înainte de a învăţa să plutesc într-u fiinţă