REFLEXII

Sunt închistat în mine însumi, încrâncenat să nu mai cred decât în non-sens. În non sensul creionat de mintea mea. E mai bine aşa. Eu-l meu este o reflexie în conştiinţa propriei mele cărni, iar conştiinţa sau mă rog, frântura care a mai rămas din ea se obligă singură să lectureze un întreg deja considerat ca fiind necorepunzător. De altfel este şi foarte foarte dificil să încerci o conlucrare cu un întreg sistem complex în contextul în care capacitatea ta de raţionare se opreşte undeva în jurul uimitoarei cifre de 7%. Deja suntem în mare măsură educaţi referitor la formatarea ambelor emisfere, astfel că nu este o nevoie imperioasă de explicitare ştiinţifică a fenomenului în sine. Problema este însă alta şi anume, biologicul ca fapt definitor al unui întreg. Pentru că în fond şi la urma urmei totul se reduce la carne. Un mecanism bine uns, însă de cele mai multe ori foarte deficitar. Şi aici avem explicativul ştiinţific, potrivit căruia biologicul care ne defineşte existenţa umană este o carcasă care menţine viu tot acest întreg conglomerat. Ce este organismul uman practic? Un conglomerat de de structuri, care toate au o interlegătură între ele, fapt care conduce la un sistem perfect enunţat ce dispune de sisteme de auto-reglare integrate.

                        Interesant este că, toate aceste structuri biologice nu acţionează independent unele de altele ci într-o strânsă legătură. Se aseamănă de cele mai multe ori cu principiul pieselor de domino. Cade una, treptat cad toate iar organismul cedează. Cedarea tuturor sistemelor conduce invariabil spre o oprire totală a sistemului. Să o luam logic. Ca orice organism de pe suprafaţa Pământului, şi cel uman are la baza formării lui celula, ca factor definitoriu al susţinerii vieţii. Miliardele de celule din organismul uman, conlucrând împreună ca urmare se prea poate a unei memorii genetice impregnate în milioane de ani de evoluţie greoaie, se configurează în ţesuturi, care la rândul lor prin asocieri uimitor de complexe, formează la rândul lor organele. La rândul lor organele sunt asociate la diferite funcţii, toate necesare spre a menţine în funcţiune acest infernal mecanism biologic. Asta este în definitiv o împărţire grosieră morfologica a organismului uman.

                        Lăsând la o parte ştiinţificul pentru un timp, voi face o incursiune în teologic, ca parte marcantă a acestei lumi, îngustată în dogme şi cutume. “În persoana umană adultă, structura care este responsabilă de acest dinamism autopoetic, este encefalul, pe când în embrion aceasta este constituită de însăşi informaţia genetică înscrisă de Dumnezeu în genom”[1]. De peste 2000 de ani ne cramponăm să oferim doar această explicaţie absolut lipsită de baze reale. Că există o entitate superioară care ne-a înzestrat cu multiple abilităţi. Să nu lăsăm la o parte un aspect de o covârşitoare importanţă şi anume, Biblia, care în totalitatea ei nu este nimic altceva decât un complex fracţionat de informaţii temporale, precedate de cutume şi sfaturi, culmea scrise în întregime de oameni, aflaţi chipurile sub influenţa Harului Sfânt. Adică oamenii acelor vremuri imemoriale îşi induceau stări halucinogene pentru a contribui la o reflectare ce a implementat o noua formă de supunere în masă. Este complet ilogic. Toată lumea are nevoie pesemne de umbrelă să se protejeze de ploaie. Practic prin intermediul acestei cărţi de căpatâi liberul arbitru a fost redus la zero. Suntem o rasă întreagă care se închină unei cărţi, scrise de anonimi sanctificaţi în masă.

                        Prin intermediul teologicului organismul uman este o plasmuire a divinităţii care s-a întrupat tot într-un organism uman ce a fost sacrificat intenţionat pentru binele întregii umanităţi. Asta aduce foarte bine cu sacrificiile umane ale preistoriei. În fond suntem cea mai violentă rasă din această frântură de univers care ne înconjoară. Ne-am construit singuri ziduri invizibile care să ne protejeze de interperii inexistente. Materialul nostru genetic este o creanţă menită să ne facă supuşi unui întreg dictat din surse incerte. Cine suntem până la urma urmei şi cum de aproape 3 milioane de ani tot evoluam fără a se sesiza nicio îmbunătăţire la nivel central? Adică, este realmente imposibil să încercăm să ne imaginăm cum s-a ajuns de la o simplă celulă la un organism atât de complex structurat cum este cel uman in doar 100000 de ani. Şi aici nu ma refer la experimentul genetic numit generic Austrolopitecus, acea femelă bipedă jumatate om jumatate maimuţa, numit sugestiv Lucy, ci la omul Sapiens Sapiens de astăzi. De o influenţa divină nici nu mai amintesc din motive simple. Nici o forţă superioară oricât de îngăduitoare se vrea a fi nu va permite niciodată supusului său o evoluţie peste capacităţile sale de control sau percepţie. Pentru că odată facut pasul acesta, subiectul experimentului său dezvoltă abilităţi de împotrivire. Şi cum sub umbrelă, spaţiul este relativ limitat, putem deduce ce soartă pot avea mutaţiile care nu pot fi controlate. Să nu uităm un alt aspect extrem de important perfect conturat în istoria umanităţii. Cum un Dumnezeu milostiv şi bun a iniţiat campanii de cucerire masacrând populaţii întregi de la suprafaţa pământului, aici numarul cu aproximaţie situându-se undeva în jurul cifrei de 20 de milioane deşi anumite surse estimează numărul ca fiind mai mare, în evul cruciadelor non-sensuale împotriva aşa zişilor necredincioşi, sau cum a ucis aproape un milion de vieţi nevinovate în cea mai neagră perioadă din istoria umanităţii.Plecate din prisma unor pelerinaje menite a salva sufletele, treptat acestea au căpătat o nuanţă mult mai morbidă, devenind veritabile războaie împotriva necredincioşilor. ,, Faptul religios este, deci, indiscutabil. El constituie fără urmă de îndoială, resortul principal al celor care acceptă să renunţe la confortul şi puterea lor, pentru a deveni soldaţi ai lui Hristos absolvindu-şi în felul acesta păcatele lumeşti”[2]. Evul Mediu şi Întunecat cu instrumentul său cel mai de temut, Inchiziţia, a permis în numele unei cărţi iniţiate, scrise şi redactate de aşa zişi sfinţi, oameni în adevărata putere a cuvântului, să ucidă prin metode terifiante oameni vinovaţi de cauze care de care, mai absurde. Cu certitudine cel mai mare călău al tuturor timpurilor apropiate de era noua ca sa-i spunem aşa, un veritabil precursor al lui Stalin sau Hitler, a fost cel mai mare inchizitor al unei Europe înnecate în dogme absurde, Tomas de Torquemada poreclit foarte sugestiv şi Ciocanul Ereticilor. Acest om a transformat într-o artă fanatismul religios, la adus la extrem, tocmai în numele unei biserici care chipurile combătea crima. A ucis peste 50000 de evrei deoarece aveau un alt cult decât trasările Bisericii Catolice, deşi, atât el însuşi, cât şi susţinătorul său regele Ferdinand de Aragon erau urmaşi pe linie directă ai unor evrei convertiţi la catolicism. Aceşti doi Domini Canes sau câinii domnului în latină au terifiat Europa ridicând crima în numele Bisericii la rang naţional, pentru fiecare naţiune în parte. Să ne gândim doar la faptul că Inchiziţia cu toate ororile sale a fost abolită în Spania, abia în anul  1824, în vremea domniei lui Isabela II. Absolut şocant.

                        Şi toate acestea în numele unei cărţi, ale carei învăţături, ar fi trebuit nu să instige la violenţă, ci să definitiveze sensul logic al vieţii. Pentru că, în definitiv nu toţi dintre noi avem nevoie imperioasă de a ne ascunde sub o singură umbrelă, unde ni se impune virulent un citat devenit deja celebru şi anume ,, crede şi nu cerceta”.

                       

                        CELULA-TIMID PRECURSOR AL CĂRNII:

            Şi acum să revenim la înţelegerea aluatului care ne ţine închegaţi într-o realitate presărată de interperii. Demonstrată de Mendel în secolul al XIX-lea teoria conform căreia există ereditatea caracterelor, demonstra destul de timid faptul că, cromozomii sunt purtătorii eredităţii, iar genele care asigură transmiterea caracterelor de la individ la individ sunt localizate pe cromozomi. Crozomul îşi are denumirea din limba vechilor greci şi înseamnă chromo-culoare şi soma-obiect. Acesta reprezintă forma cea mai condensată posibil, conţinând de asemenea şi un întreg complex de proteine, a unei molecule de ADN, în cursul diviziunii celulare, care are rolul direct de a păstra şi transmite corect fiecărei celule dintr-un organism informaţia ereditară, în cursul diviziunilor celulare. Cromozomii la fiinţa umană sunt în număr de 46. Aceşti 46 de cromozomi se împart în 22 de perechi de cromozomi identici la bărbaţi şi femei care poarta denumirea de autozomi, plus o pereche de cromozomi sexuali numiţi heterozomi care sub forma unui tipar perfect sunt identici la femei( XX) şi diferiţi la bărbaţi(XY).

                        Şi totuşi există un supraplin de 75% dintre gene care sunt inactive în permanenţă, alte 15% scapă inactivării iar restul de 10% sunt inactive la anumiţi cromozomi X[3]. De aici se poate deduce un aspect de o importanţă majoră şi anume faptul că femeia dispune de un mecanism mult mai complex decât al bărbatului şi asta din multe raţiuni de ordin morfologic. Voi deschide o scurtă paranteză aici pentru a supune unei dezbateri laborioase închistarea unei lumi patriarhale în chintesenţa întregului ce se doreşte foarte general valabil inscripţionat pe baze de egalitate.

           

                       

---

[1] Bute Nicuşor Sorin, Stoica Ion, Demnitatea şi Statutul Embrionului Uman din Perspectiva Teologiei Ortodoxe, Revista Română de Bioetică, Vol. 8, Nr. 1, Ianuarie-Martie 2010

[2] Berstein, Serge, Milza, Pierre, Istoria Europei, Vol. 2, De la Imperiul Roman la Europa( secolele V-XIV), Editura Institutul European, 1998, p. 168.

[3] Studiu efectuat pe genele inactive ale cromozomului X, condus de Carrel Laura de la Penn State College of Medicine din Hershsey( Pennsylvania);