Liniştit, se aprinde cerul

Liniştit, zâmbetul tău picură noaptea,

Şi nu se mai cern norii apă limpede,

Tocmai pe când ai învăţat să zbori,

Dinspre fraged sân.

Liniştit, se aprinde cerul,

Sângerând amurgul tău nu mai respiră din nimic

Pretind că sunt din ochiul tău răspunsul,

Veşnicelor  întrebări...

Şi mă alin din blânda-ţi şoaptă,

Sub pleoapele închise,

Unde zăreşti tu oare cerul senin?

Laşi inimi pradă sublimului ospăţ,

Adormi şi cade, uite cade,

Cade,

Cortina,

Peste iubirea noastră cea dintâi

Liniştit, din paşi îmi creşte drum,

Din drum,

Prăbuşind asupra-ţi noaptea,

Ţăndări cresc din ele vis.

Îmi tac neputiinţa,

Strângând la piept de bun rămas,

Primul câmp crescut la cer,

Şi poate, cine ştie,

Liniştit, se aprinde iarăşi cerul,mâine,

Azi....